Verde

Intalnind o randunica
Cutezai a o ruga
"Ciripeste-mi despre verde,
Cum il vezi cand poti zbura?"

Mititica imi surase,
Cu caldura m-a privit
Si imi oferi un cantec
Despre taina ce-am tanjit

Verdele e-mbratisare
Intre apa si pamant,
Dragoste-nflacaratoare
Binecuvantata de vant

Verdele e un spectacol 
Ce se cere contemplat
Cu fiori de exaltare,
Ochi prezenti si cap plecat

Verdele e o strigare
De la viata catre voi
"De vreti sa gasiti raspunsuri,
Invatati cum sa fiti goi!"

Se-ntalta apoi spre soare,
Radianta ca o stea,
Revarsandu-si libertatea
Pana in inima mea...

Geneza

Ouranos privi in jos catre Gaea
Si mut incepu a tremura,
Gaea il sorbea cu exaltare
Tot muta, dar urla in ea
De patima, de jind, de flacara, de dor,
De o dorinta covarsitoare de amor
Si toata pielea ei sa o patrunda il chema

Atunci Ouranos se facu o ploaie
O ploaie de culori peste Gaea,
Si fruntea i-o scalda cu galben
Ca din ea sa rasara soarele,
Iar buzele i le uda cu rosu
Ca din ele sa tasneasca vulcanii,
Sanii i-i dezmierda cu albastru
Ca din ei sa izvorasca marile,
Si pantecul i-l imbiba in verde
Ca din el sa creasca padurile,
Pe gat, pe maini, pe coapse si picioare
I se prelinse cu pasteluri fara nume
Si din ardoarea contopirii sacre
Gaea dete nastere la lume

Oamenii se minunara de asa iubire
Si vrura intre ei o dragoste la fel,
Insa vazura ca nu e lucru simplu
Sa isi masoare simtirile cu timpul
Cand albul asteptarii
Si negrul mahnirii
Ii murdaresc cu ganduri cenusii
Si ii strivesc cu sovaieli

Asa ca Prometeu se duse sus pe munte
Ca sa aduca Foc in sufletele lor
Sa curete tot ce nu este veridic
Si sa-i elibereze in fior

Plati scump pentru asa o indrazneala
Fiind condamnat la suferinta iar si iar
In timp ce oamenii se incalzira cu sfiala
In loc sa arda pe al Divinului altar

Ei s-au nascut din Zeitati celeste
S-au cocotat pe umeri de Titani
Au cucerit minunile terestre,
Dar inca fug de ce-i face umani
Traiesc cu jumatate de masura
Cu noduri intre inima si gura
Cu teluri vagi si vreri neverosimile
Cu ganduri pentru orice alte zile,
Dar nu pentru momentele de-acum
Cand totul e neclar si inecat in fum

Astfel ii vorbira zeii lui Prometeu
In timp ce vulturul il sfasia,
Dar el ii privi triumfator
Caci era nemuritor
Si rabdarea o stia...

Spulbera-ma

Am incercat sa te neg,
Dar buzele mi s-au lipit
Si am incercat sa te sterg,
Dar cuvintele mi s-au inegrit
Si am incercat sa te incatusez,
Dar lanturile mi s-au incalcit
Si am incercat sa te uit,
Dar simturile mi s-au razvratit

Asa ca lasa-ma sa te aud, iar apoi
Spulbera-ma in zgarieturi de urlet
Si fiori de soptire
Si lasa-ma sa te vad, iar apoi
Spulbera-ma in frisoane de umbra
Si ardoare de culoare
Si lasa-ma sa te inspir, iar apoi
Spulbera-ma in miesme de pucioasa
Si balsamuri de mir
Si lasa-ma sa te ating, iar apoi
Spulbera-ma in asprime de postav
Si mangaieri de casmir
Si lasa-ma sa te gust, iar apoi
Spulbera-ma in bufeuri de greata
Si desfatari de savoare
Si lasa-ma sa te simt, iar apoi
Spulbera-ma in ruguri de ura
Si dansuri de iertare

Si aduna praful in causul palmelor tale
Apoi sufla-l cu putere in zare,
Iar de va mai ramane ceva
Judeca-l dupa inima ta,
Fiindca vreau o sentinta
Pentru ganduri de biruinta
Si vreau condamnare
Pentru tradare,
Caci am crezut ca pot scapa
De atingerea ta...

Vis

In orele tarzii, ascunse de lumina,
Pasesti soptit prin gandurile mele
Stiind c-ai fost si esti a lor regina,
Cerand sa ti se-nchine iar, fidele

In umbrele din juru-mi iti vad chipul
Fara contur si trasaturi anume
Usor, usor, se tot scurge nisipul,
Iar eu inca nu ti-am gasit un nume

In linistea din juru-mi ti-aud glasul
Strigandu-ma fantasmic din alt timp
Incet, incet, se tot invarte ceasul,
Iar eu inca te caut ca sa te simt

Dar de ating si ultima mea clipa
Fara sa gust sarutul tau celest
Sa te visez nu va fi fost risipa,
Caci doar din vise stiu cum sa traiesc...

Recviem

Pe nisipul fin ca un sunet de vioara,

Ramas in urma timpului ca amintire,

As vrea sa ma intind pentru intaia oara

Tragand usor in piept un iz de fericire

Atingerea ta sa imi sopteasca adevarul,

Sa-mi dai sa sorb lumina lunii dintr-o ceasca,

In timp ce ochii tai si buzele si parul

Fac stelele din noaptea mea sa straluceasca

As multumi atunci pentru priveliste

Prin vorbe mute si prin rasuflarea mea, 

Iar marea safirie m-ar scalda in liniste

Cand as inchide ochii mai adanc ca ea...

Sfarsit

Este atat de adanca linistea ce m-a cuprins,

Nu e decat negru si frig, caci focul s-a stins,

Imi este groaza ca sunt, cand nimic nu mai e,

Imi vine sa rad si sa plang, caci nu stiu de ce

Nu stiu de ce totul s-a dus si de ce am ramas,

De ce sunt doar eu, singur, de ce al meu glas

Se pierde in mine atunci cand cauta raspuns,

Intreband ce am facut, de aici am ajuns?

Nu stiu de ce nu gasesc drum prin negrul abis

Si de ce nu exista scapare din groaznicul vis,

Care e vina pentru care prea mult platesc?

Pentru a cui dreptate trebuie sa patimesc?

Sunt condamnat, iar tot ce stiam m-a parasit,

Acum nu mai am nimic, decat un gand ratacit

Si un suflet pierdut, ce nu-mi dau voie sa sper

Ca am sa pot sa adorm si ca restul sa pier...

As vrea sa pot inchide ochii, o clipa, si sa visez

Iubire... as vrea o pensula, ca sa pot sa pictez

Culoare... as vrea lumina, ca sa pot sa gasesc

Viata... o dulce iluzie, ce-o pierd, si ma gandesc

Ca nici macar El nu mai este, nu mai exista acum

Cand tot ce-a ramas e neantul, iar in el un nebun…

S-a oprit timpul, dar eu n-am stiut, tarziu am aflat

Ca a venit sfarsitul... si a trecut... si m-a uitat...